Revederea juraților în noul sezon iUmor a venit cu o veste care i-a lăsat pe mulți fără cuvinte. În timp ce se puneau la punct cu noutățile din viața fiecăruia, Mihai Bendeac și-a anunțat colegii că, de curând, a aflat că va avea un copil. Vestea i-a uimit pe unii, în timp ce alții au mărturisit că le vine greu să creadă.
”Mihai Bendeac va fi tătic! Și nici el nu realizează foarte tare asta. Din cum a prezentat situația, m-am speriat puțin, mi s-a părut că a spus-o printre altele. El e foarte speriat, a încercat să facă din acest eveniment mare-mare din viața lui ceva foarte mic…”, a remarcat Delia, în timp ce Cheloo, Dan Badea și Șerban Copoț au mărturisit că au ceva îndoieli.
”Ce vreți, să fac eforturi să vă conving? Felicitați-mă și gata! Nu are nicio relevanță pentru mine dacă voi mă credeți sau nu”, a spus Mihai Bendeac încercând să încheie situația. Din păcate, colegii săi nu au vrut și ei să închidă subiectul atât de repede, după cum se va putea vedea sâmbătă, de la ora 20.00, la Antena 1, în prima ediție a celui de-al șaselea sezon iUmor.
Delia, Cheloo și Mihai Bendeac continuă în cel de-al șaselea sezon iUmor, care va fi difuzat în fiecare sâmbătă, începând cu 23 februarie, de la ora 20.00, la Antena 1, căutarea celor mai amuzante numere de stand up, magie, mimă sau improvizație. Concurenții care primesc minimum două ”Thumbs up” vor putea fi apoi votaţi de către telespectatori cu ajutorul aplicaţiei gratuite iUmor, creată special de Antena 1, votul începând în timpul ediţiei respective şi terminându-se a doua zi la ora 16:00. Astfel, câştigătorul fiecărei ediții se va califica direct în finală!